bilblice aceste trupuri
dimineața
scaldă oficial
fierbintele alb
cică
atingându-l
crește durerea în chip de verde
apoi
fericirea
mugetul întregii lumi
va dispare
hm, talazul albastru pentru o iubire?
fac un drum dar nu îl simt
negrul ține loc de cer
umbra ține loc de oameni
un foșnet continuu de Divin
un colț îmi intră în coapsă
am dispărut celest

ei bine
acest batrân nebun mi-a dăruit viața
pe acest nebun bătrân îl văd
presărat în gangele sângelui meu
pentru că
așchiile dorului de viață
au sărit în brațele tale
ai știut din vreme
neștiutoarele dispariții
unde mă duc
de ce adâncesc paralele
de ce desprind trunchiul de copac
și apoi
de ce cresc privirile în palmă?
mi-ai primit răsuflarea
și ai spus
taci
m-ai trimis deasupra mărilor
și ai spus
să nu ucid propriile aripi
în fața cuvintelor tale
am învățat să strecor vise