destinare



Omenirea-i amintire,
De simțiri și de trăiri,
De memorii colective-n,
Cugetări și nemuriri.
Toate-n lume-s trecătoare,
Rămânând în timp și- gând,
În memoria terestră,
În pământul de pământ.

Și pământul ne vorbește,
Despre lume despre noi,
Informații, prețioase,
Taine vechi și taine noi.
Care-asimilate-n vremuri,
Și-apoi puse cap la cap,
Poartă-n ele directive,
Poartă, calea de urmat.




Însă calea nu-i ușoară,
Calea spre desăvârșit,
N-are luminiță-n capăt,
Să te-ntorci de-ai obosit.
E pornire și plecare-n,
Sensul unic, …infinit,
Calea albă către ceruri,
Local, de unde-am venit.

E absurdul,cel de taină,
Care ține-n legămant,
Destinația celestă,
Ce se află în pământ.
Are,rost să descompună,
Sinfonia, de cuvânt,
Substantivul propriu-n, stele,
Și materia-n mormânt.