Să uit de eresul născut în pripă,
numărătoarea să înceapă de la doi.
Când ceasul ruginit, ora-și disipă,
gândul să mi se-ntoarcă înapoi.

Aș vrea să păstrez totul intact,
ca pe o frescă antică păzită,
de umbra timpului compact,
vagă iluzie, pierdută de ispită.

Nu mai am timp să tot aștept
ca monitorul să-mi arate scorul.
Firul de apă ce curge în deșert,
arida-i soartă îi seacă izvorul.

Aș vrea să-amân și asfințitul
trăgând cortina după soare,
și-n orizont, aș vrea ca infinitul
să-și scuture clipele-amare.


15 ianuarie 2011