Cu gene lipite de fruntea îngustă
Și nasul dorind să se-ascundă de ochi,
Zȃmbește, lăsȃnd pe obraji și pe față
Dorința de “dor” să o pătrundă.

Îngustă e mintea că știe ce vrea
Și sufletul prost că nu vrea să știe,
Dar mult mai îngust e drumul sprea ea
Și prost că nu știe cum ar vrea să fie.

Atunci închid ochii și număr eșecuri.
Încerc să adorm cu pleoapele grele;
Deși văd un gol, nimic, nicăieri,
Șterg urmele lui, de azi și de ieri.