Voi blonde cum e spicul și voi brune
Dintr-un tablou ce cred că de Rembrandt e,
Pe clar-obscurul cadrelor flamande
Păreți lumini alături de tăciune!

Și nu pot să-nțeleg prin ce minune
În umezeala nordicelor lande,
Drapate-ntr-ale ceții reci ghirlande
V-ați estompat ca raza ce apune!...

Iar vremea trece-n crudă răscolire
Și voi rămâneți doar o amintire
Cu guler moale de dantelă albă...

Or eu, un muritor ca fiecare,
Aștept să vă iviți din depărtare,
Indiferent, la...sticlă sau la halbă!

N.Lunca