ea a lunecat lin din așternut,
lin, cum se și cuvine să lunece o amantă de poet.
și-a tras cizmele roșii până peste genunchi,
și-a îmbrăcat blana direct peste ce nu mai avea pe ea
zicând că se duce să mai aducă un braț de lemne.
„Du-te!” i-a permis poetul, căutându-și
în continuare de-ale tastaturii. Și ea a ieșit din
cabană în noaptea cu brazi, cu zăpadă cât pe naiba!

magazia de lemne s-a dovedit a fi plină de oameni de
zăpadă. Când a dat cu ochii de ei, era prea târziu.
oamenii de zăpadă o și luaseră în primire,
smulgându-i blana, lăsând-o numai în cizme,
încă fierbinte după lunecarea din așternut, dornici
să o păstreze așa fierbinte prin metoda aceea primitivă
a frecării unul de altul a două bețe:
dânșii frecând cu burțile albe și reci
burtica ei vlăguită de zgârcenia poetului,
cu piepturile lor de zăpadă topite de aburii
gemetelor ei, topindu-se unul câte unul
de căldura trupului abia
coborât din pat de poet.

spre dimineață poetul s-a simțit deodată suspect de singur
între soba rece și tastatură. A ieșit afară să afle
pe unde Dumnezeu o fi umblând zăluda până-n zori
"fără mine". I-a zărit urmele prin zăpadă.
duceau spre magazia de lemne. A deschis și a găsit-o
zăcând rece, goală în cizmele ei roșii,
lângă lemnele stivuite frumos, numai bune
de aruncat în sobă. Violatorii nu se vedeau nicăieri.

pe jos – numai cratițe răsturnate, mături, tăciuni, morcovi.
poetul a ridicat un morcov, a mai ridicat unul,
gândindu-se la cât de multe vitamine conțin. Numai că
în cele din urmă a trebuit să-i arunce,
dându-și seama că erau degerați.

apoi a chemat poliția care, odată sosită,
a constatat același lucru: într-adevăr,
morcovii erau degerați.