singurătatea mea cu viers de busuioc
în căutarea verbului se-nmiresmează
să-ți fure de pe buze stelele visează
si-n inimă cu ele să îți aprindă foc

de-o fi așa că mai întâi a fost Cuvântul
mă-nfiripez din cioburi de speranță
ca sfântul în pustiu te chem la viață
să-nsămânțam cu suflete... pământul

din visul tău edenic să înflorim tăceri
ce-n clopote de clorofilă-or să ne sune
și ningă smirna atâtor viforoase ierni
pe rănile-mi ce se prefac în vin și pâine

să rătăcim pe sub altarele cuvinți
din candela înlăcrimată-apoi să bem
aghiazma ei să ne adune-ntr-un poem
și ce a fost urât și rău și trist să uit