Își descleștează falca de cărbune,
Ademenind în ea, hulpava mină,
Orfanii de noroc și de lumină,
Pe care-atât de fragezi îi răpune.

În galerii, ajunse gropi comune,
S-au înfrățit cu iadul, fără vină,
Să-și ia o pâine neagră, pentru cină,
Din leafa cu miros de-ngropăciune.

Când liniștea se spintecă, afară,
Vuiește-n noi un murmur abisal
Ce-acoperă și marșul de fanfară,

Iar soarta, la al vieții madrigal,
În Valea Jiului – a câta oară! –
Adaugă un nou acord final…