Mă-nclină frunza ce pe umeri cade,
Mă-nvinge șoapta sfredelind răgazul.
Deși mai stărui să-mi ascund obrazul,
Tăișul vorbei îmi întinde nade.

Dar tot mai lupt să nu îndoi grumazul,
Să însoțesc convoaiele nomade
Cântând la spuza focului balade
Ce vor sui în cerul pur extazul.

Când vlaga mea târzie-i izgonită
Cu biciul scârbei, silnic, din Olimp,
Pun scări pe zidul urii încolțită

De-nveninat și nestatornic ghimp
Și lupt să sfarm cetatea oțelită,
Ca să topesc rugina prinsă-n timp.


28 noiembrie 2005