Imbratisez cu amintirea mintii stelele:
sunt mult prea departe si straine.
Mai aproape-mi sunt gandurile…
dar gandurile dor, nu le vreau.

Luna-i pe cer, straina si ea si incompleta.
Pastreaza-n privire aceeasi stranie singuratate,
caci soarele n-o mai asteapta demult sa rasara,
pierdut intr-o falsa iubire pamanteana.

As vrea s-o imbratisez cu blandete,
sa-i spun ca iubirea ei nu merita numele vesniciei…
Dar n-as putea-o face decat in ganduri
si gandurile dor… nu le vreau.

Strada-i aproape pustie.
Ici, colo, cate-un trecator isi cauta visele pierdute…
Ma gandesc ca poate visele noaste si-au dat intalnire
pe un taram necunoscut, satule de atata neimplinire…
Dar gandurile dor… nu le vreau.

S-a facut tarziu, noaptea tace inmarmurita.
As putea sa dansez cu picioarele goale
pe nisipul fierbinte al unei veri toride…
intr-o rochie alba, pe un tarm de mare…

Inchid ochii si-mi las gandurile sa viseze adanc,
pana ce ramurile sufletului imi inmuguresc pieptul,
in liane suple, incolacindu-se pe viata in sus,
si simt cum gandurile dor… si le ador.