mă amețesc toate lucrurile astea maria
nu vezi cum roiesc în mine stoluri de corbi
albi parcă-s de zăpadă
fiecare dintre ei
bate cu ciocul un cod morse dezacordat
și tu continui să taci
când azi îmi simt picioarele de plumb


merg pe străzi rotunde ca o pâine oamenii
deschid guri enorme
de arlechi și râd de mine
pe tine nu te cunosc poate
cel puțin nu încă
habar nu am de ce mi se face frică
întotdeauna am masca de la tine
în buzunarul stâng


maria te ascunzi
eu nu te mai găsesc
nici în ieri nici în mâine
stau în mijlocul gării miroase a pustiu
voi atrage trenurile știi
ca un magnet
dar tu n-o să fii
în niciunul dintre ele
golul din pieptul meu se lărgește
să îți facă loc
te rog vino
e destul pentru
toate mariile din lume.