Frunza

Sunt vânt și sunt furtună de vremuri agitate,
iar visul mi-am văzut născându-se murind,
de o dorință oarbă pătrunsă sunt și poate
în tumultuosul timp o să trăiesc scriind.

O frunză rătăcită adesea m-am simțit,
când vântul mă purta prin viață fără rost,
visam și pe pământ căzută m-am trezit,
eram în lumea ta crezând că am mai fost.

Sunt lacrimă și ploaie ce timpul au scăldat,
stingând cu dor aprins un fulger de furtună,
strâng visuri tot sperând că eu am transformat
o vijelie-a vieții în ziua cea mai bună.

Cu rădăcini e frunza, țărâna e a sa,
pe ea o vorbă dulce în două lumi tot zboară,
fierbinte e dorința de-a fi în țara ta,
dar rădăcina zice că dorul o să doară.

Marilena