Nu am închis un ochi toată noaptea, iar acum nu mă pot concentra.
Imaginația mea se târăște printre pietre și iarbă.
Vreau să scriu dar nu pot.
Nu pot pentru că fantoma unei prințese venită dintr-o poveste uitată nu m-a lăsat să închid ochii toată noaptea.
Acum vreau să îmi fac o cafea dar nu pot pentru că fantoma prințesei s-a așezat lângă mine pe un zid de piatră.
Mă simt hipnotizat de fantoma prințesei și obosit pentru că nu am închis ochii toată noaptea.
Scot din dulap o sticlă cu vin și încep să beau să îmi alung oboseala.
Vreau să scriu dar nu pot.
Cuvintele rămân multe și nu se leagă între ele.
Fantoma prințesei mă bântuie și încep să înjur.
O turmă gri de cuvinte îmi astupă porii.
Aud la distanță fantoma prințesei că țipă la mine.
Vreau să scriu dar nu pot.
Acum beau împreună cu fantoma prințesei, timp în care ea scrie și eu îi dictez.



Un păianjen făcea naveta de la manuscris la poza ei înțepenită într-o ramă pe birou.
Plictisindu-mă să îl urmăresc, i-am înțepenit în plin o palmă.
Din păcate intenția mea a fost fără rezultat.
Câteva clipe am rămas fără să mă mișc căutându-l atent cu privirea.
Accept cu greu să cred că păianjenul a fost șmecher și a dispărut.
Până și ea înțepenită într-o ramă pe birou a început să râdă de mine.
Asta m-a enervat și i-am întors portretul cu fața în jos.
Părul ei s-a răvășit pe birou, iar eu i-am încredințat uitarea.
În spațiu agonizează tăcerea opacă și apare păianjenul.
Apariția lui mă irită și începe concurența prin alergare între el și palma mea.
Pe birou se produce o totală dezordine de care păianjenul șmecher profită și dispare.
Mă simt ca un convalescent și fac pariu cu mine însumi, unde s-a ascuns.