până la capăt am mers pe drumul lăsat mie moștenire de tatăl meu
pentru că eu am ascultat din pruncie muzica de harfă a sacrificiului sapiențial
mi-a fost dat să văd vremea miracolelor împlinindu-se
ca o sferă grea și amară ca frunza de pelin
frate și soră cu neantul culegătorilor de insomnii
cu cel ce crede și cu cel ce nu i-a fost dat să creadă
Parcele neputând să –și sfârșească firul vieții și al morții nicicând
în umilința păianjenului care-și țese plasa am regăsit adâncul smereniei
când am fost întrebat de Parce
dacă eu cred că am ajuns acolo unde trebuia să ajung
le-am răspuns cu sufletul bântuit de reticență luciditate și timiditate
și m-am bucurat nespus că nu mi-a fost dat să sufăr de complexul lui oedip
pentru a înțelege toate acestea
prin experiența fenomenală sau noumenală
și moartea
mai trebuie să te poți întoarce să stai în tribul de apași al fiecăruia
de poți cu șefii de trib de vârstă neobișnuită
ca vârsta celor destinați mie și pe care nimeni nu-i mai lua în seamă
dar ceea ce nu se poate trece cu vederea
nu este lungimea apreciabilă a zilelelor muritorilor
(în mijlocul tribului în care mi-a fost dat să mă stabilesc
șefii de trib atinseseră 128 de ani, alții 118, unii 107)
ci înțelepciunea lor care întrecea în putere onomastica pietrelor albe
și a urșilor grizzly din romanele copilăriei
după care pomenirea trecutului legendar era sfâșiată
și condamnată irevocabil de tristețea și melancolia norilor