Un ou de vultur a ajuns,
La o găină în cuibar
Și-apoi când coaja a străpuns,
A apărut un pui hilar!

Și toată viața-a râcâit,
Ca și găinile surate
A cloncănit, a-mbătrânit,
Și-a năpârlit pe jumătate...

El a-ncercat și-un pic de zbor,
Dezaprobat de-ntreaga curte...
Și-a renuntat așa usor!
N-a îndrăznit de dor s-asculte...

Ceva plutea odat’ pe sus,
Cu grandioasă măreție!
Și a rămas pe gânduri dus...
-Surato, pasăre să fie?

-E vulturul, al nostru rege!
I-au spus găinile bătrâne,
-El calea cerului culege,
Noi pe pământ... cu-a noastre râme...

Și a rămas să-și ducă viața,
Ca o găină pe gunoi...
Hai vă treziți, și lăsați viața
De scurmător! Zburați și voi!

Dacă nu credeți năzuința
Spre mai înalt, ce o simțiți,
Ca vulturi nu vă dați silința,
Găini veți fi și-așa trăiți!