Des mă păcălea băltuța
După ploile de vară;
Tot trecând cu greu, căruța
O-adâncea din cale-afară.

Eu, copil ieșind din casă,
Fuga-n stradă... iar la joacă,
Haina nouă, cea lucioasă,
Îmi era mai largă-oleacă.

Făr’ să stăm prea mult pe gânduri
C-un prieten de pe stradă,
Bălțile... pe două rânduri
Le-împărțim... ca pe o pradă.

Amândoi cu cizmulițe,
Ca să fim uscați în apă,
Largi sunt fără obieluțe
Și mai lungi cam cu o șchioapă.

Hop…! Ținându-ne de mână,
Amândoi în cea mai joasă...!
Ne ținea ceva, o frână.
Ce era? Mocirla groasă!

. . . . . . . . . . . .

Cizmulițe și hăinuțe
Cu noroiul gros pe ele
Nu păreau a fi nouțe:
Cuiburi vechi de rândunele.

N-am să fac vorba mai lungă,
Spun acum ce am în minte:
Orice baltă-ascunde-o „pungă”
Ce mânjește-mbrăcăminte.