N-am mai fost prin aceste ținuturi
pe unde vântul plânge-n elicele morii,
pescărușii cheamă marea la țărmuri
și vapoare de nesomn despica nopțile.

Ești o lunatică pe faleză,
Soarele la crepuscul înoată pe valuri,
Mă tem să nu rămănem mai mult
Ca sarea acestei mări depusă pe pietre.

Ne vom întoarce la munții sălbatici
Duhul lor e-n seva oaselor noastre,
Urcă-n arbori, coboară-n gânduri
Și-n aerul pe care-l sărutăm pe față.

Călătorim până la marginile lumii,
Dar râul cu păstrăvi și lostrițe argintii
Ne va întoarce la focul cu lemne
Unde iernile ne vor aștepta acasă,
Cu-n zâmbet nepământean de alb
Nins tandru pe coline.