visând întotdeauna la spații deschise
unde ochiul se poate pierde în voie
dincolo de linia orizontului
bănuiam că se află o lume secretă
cu străduțe pietruite unde după ploaie
plutește o mixtură de mirosuri
praf încins ierburi crude și cafea măcinată

pe aici nimic nu e nou în afară
de faptul că s-au învechit și stricat
toate cele
unii au murit alții sunt muți și pe jumătate orbi
s-au dus ai mei demult
nu-i visez niciodată
le mai simt duhul trecând printre vechituri
dar despre asta nu ai cu cine vorbi

nu mai știu care lucruri sunt adevărate
falsurile fac parte din noi
așa cum lumina se micșorează din ce în ce

lumea a devenit o anticameră imensă
de cimitir

arareori îmi vine în minte
că totul se va reseta curând
iar viața o va lua de la capăt
fără noi