Poemul acesta, ostentativ de simplu,
încercând licitația cuvântului
cu o metaforă banală,
împărțirea întâmplătoare a literei
pe botul umed al hârtiei,
fulgerul alb pe un cer de beznă
lăsând urme discrete pe neliniștea umană,
haosul din suflet
într-un moment de oboseală a cuvântului,
albia pustie a așteptării
și degetele ploii pe pleoape,
noaptea alunecând la infinit
pe copacii care-au venit peste mine,
imaginea ta mișcătoare
căutând-o printre obiecte pierdute,
iluzorii clepsidre
cu fotografii învechite…

Da!
Poemul acesta, ostentativ de simplu,
de ca și cum s-ar fi schimbat
fusul orar al cuvântului!