Poți să mergi cu autobuzul,
să stai pe scaun ori în picioare,
ești omul din tramvai să te ții de bară, să te împingi sau
poți să ridici mâinile să strângi pumnii, să înjuri
să te spargi ca valul de stâncă măcar să încerci.
poți să mergi la munte și să urci cu genunchii îndoiți,
să te întreci cu ecoul doar ești om
și nimeni nu-ți poate spune cât ești de trist,
pentru că ești singur.

în tot timpul ăsta cineva dă o gaură în tine
să nu mai rămână nimic din ceea ce poți să faci să exiști și
te trezești într-o zi că lumina alunecă din ochii tăi.
oare ce sunt oamenii?
dar câinii, urșii polari și tot ce nu cuvântă?

azi am plâns când am văzut un urs polar murind.
am plâns
pentru că oamenii
nu mor niciodată.