am dantură nouă, de fier; de nevoie
ronțăi stâncile cașcavalului învechit
sângele țâșnește din roșiile serelor
gustul nesățios li-l dreg cu apa mării

sunt moarte poveștile de dragoste
în hăurile cochiliilor pe plaja pustie
unde pescărușii năpârliți patrulează
cu picioarele mânjite de smoală

necruțătoare valurile se răzbună
în orice situație omul va fi înfrânt
lauda moare în timpul furtunii
rămân în urmă semințele speranței

iadul negru al petrolului ucide vise
ce nu vor mai fi vreodată semănate
puțuri nu astupăm cu dopurile din urechi
doar Soarele să ne fie Lumină