plâng în fața unei silabe
ruptă din trupul cuvântului
rămasă schelet în oasele-i albe
templu-i zidesc cu mistria poetului

gândurile-mi curg prin vocale
înșirate pe-o scală-ntr-un melos inconfundabil
asurzitor timpului îi înalț octavele
până în măduva înțelesului insesizabil

trec prin grădina cu silabe-nflorite
cu pași apăsați răscolind
cuvinte-n poeme demult ticluite
atâtor răbdări ce timpu-au învins adiind

mă scutur de litere și de frunze
chemând primăvara în suflet
mă-nec cu verbele confuze
iar din silabe-mi curg frazele-n foșnet



24 martie 2011