Vând ieftin haina... singura mea haină...
Vă rog, cumpărați obiectul
Și nu cercetați inutil, o dramă
La care, -de când lumea- e condamnat poetul.

Printre voi par pe dinăuntru gol,
Căci sufletul meu știe s-ascundă lacrimi
Dar să fie liber, alegând cel mai înalt zbor
De unde își procură și vise, și patimi.

Străbătând hățișul contextelor absurde
Constat -înlănțuit de sărăcie-
Că gestul de a-mi vinde haina, corespunde
Jertfei, pe altar de poezie.

Toată această trudă la ce bun,
Când lumea calcă sentimente în picioare
Și toți -cu degetul- m-arată că-s nebun,
Iar eu insist că haina-i de vânzare?