În lumina alterată a camerei stabilesc un loc gol pe un perete.
Iau o bucată de cărbune și trasez pe suprafața zgrunțuroasă amintirea ei ca o pasăre cu aripi desfăcute.
În vârful degetelor simt agonia căldurii trupului său.
Și totuși amintirea ei nu poate fi credulă.
Pe suprafața peretelui conturul de cărbune al păsării tremură, este vulnerabil.
Pasărea amintirii ei cu aripi desfăcute îmi face un chef de ducă, aș pleca oriunde.
Pe suprafața zgrunțuroasă a peretelui apare un păianjen.
El urmărește tușind conturul de cărbune al amintirii ștergându-l.
Sincer, mă simt așaaa ușurat.
Amintirea acestei prietenii nu îmi este puțin lucru și mi-ar fi mai greu să renunț la ea decât la prietenia însăși.


Zilnic strecor printre degete imagini, vise și cuvinte.
M-am ascuns de cotidian printre ele și nu știu în care.
Mă caut printre imagini și nu mă găsesc.
Mă caut printre cuvinte și nu sunt nici acolo.
Cu siguranță sunt într-unul din vise dar nu știu în care?
Continentul viselor uneori mă înspăimântă, alteori mă atrage cu miile de vise diversificate.
Și ieri și alaltăieri am deschis câte o carapace cu vise.
Nu m-am găsit în nici una din ele.Ghinion! Erau goale.
Acum mă rog de cuvinte să mă găzduiască.
În schimb ele fac din mine o vedetă, dar negăsindu-mi locul le părăsesc.
Nervos că nu mă găsesc unde m-am ascuns de cotidian, mă grăbesc să îmi tai venele cu imagini.
Sângele meu în amestec cu cotidianu începe să curgă.
Visul apare brusc și îmi coase venele.
Abia acum am găsit unde m-am ascuns.
Lângă mine este și ea care îmi arde cuvintele ca un acid.