Bătrâne, Rostul nu-l lăsa tristeții...
E-adevărat, sfârșitul ți-e aproape,
Luntrașul te va trece peste ape;
Dar încă Ești, fii una cu isteții

Ce nu grăbesc mormântul să și-l sape.
Și Morții înc-un ceas lumesc cereți-ii,
V-a asculta, căci veșnici sunt pereții
În care fiu sau fiică-o să vă-ngroape.

Dar până în Final e multă vreme
De Timpul socoti-vei după clipe
Și vei dicta secundelor bareme.

Iar diavolii ce-n tine or să țipe
Aruncă-i în Simțirile supreme
Pân' Raiul va porni să se-nfiripe.