Miroase a primăvară,
iarba curge spre cer înaltă,
iar eu cad pe pământ amețită de vârtejul ei
proaspăt și crud
și număr sorii păpădiilor
până când ai să vii.

- Lumea e nouă și eu sunt Eva,
iar tu, Adame, lipsești
de la Facere
și coastele mă dor de lipsa ta. -

Iarba curge spre cer tot mai înaltă,
iar eu stau pitită între stele înflorite alb
și te aștept.

Vino Adame...
Să ne unim într-o îmbrățișare coastele,
să fim iar ființa dintru Început.