Nu sunt eu.
Ascult doar cuvintele voastre,
din care fac poezia aceasta,
care umbrește o zi oarecare...

Eu nu m-aș supăra peste măsură,
pentru că sunt flămândă
de fiori.

O umbră trece prin mine,
așterne răcoare în inimă.

Aștept flămândă de iubire
ca umbra melancolică
să mă topească,
să mă transforme în degete pe clape,
-ntr-un cântec de Bacovia,
la nesfârșit ascultat...
Sunetele umbrei mele vor umbla la nesfârșit.
Cineva...te roagă,
să umbli în tăcere,
cu melancolica mea umbră.