uneori vara ningea la noi în casă
cu flori de lămâiță în geam și-n păr bălai de copil – zâmbet
primăvară prinsă la rever cu nu mă uita
batistă de mătase, tu, inimă împachetată
perfect în patru, suflată către nisipuri, către corăbii
departe păpădie, spune-mi!

și vara era ca la noi acasă cum spuneam...

cu drumuri însorite, cu aripi verzi
o vară pusă la punct cu papion, cu ață
și un Dumnezeu puțin peltic
de care mă îndrăgostisem căutându-mi cuibul