normal
pe atunci eram psiholog
umbrela o lăsam acasă în cui
în orele de gândire euforia invariabilă în profuzime
ploua lucruri inutile

practic
viața a fost o plăcere însângerată
cu fason de aventură

câtă vreme ochii străini nu mai privesc
să-i spună că nu știu unde începe cerul
sunt fericită