dă-mi mie suferințele tale, ca să-mi hrănesc ideile.
parcă sunt mai colorate, mai vii, mai mirositoare.
iată ce bine cresc versurile poeziei dacă am plantat alte suferințe
și mai fă-mă să mă gândesc cum ar fi dacă m-aș pune în locul tău
deja mi se întind aripe, cresc în cer ale mele aripe, dar nu zbor
doar mă târâi și îmi imaginez că sunt titan.
dă-mi mie lacrimile ce se scurg atât de repede, să le așez pe genele mele
și când voi clipi să plouă sărat și suferind.
să se albească orașul și strada și lumina apusului,
iar păsările să se transforme în pescăruși.
și atunci vom umbla cu toții pe un tărâm ca un negativ
alb și negru, pe care doar imaginația îl va putea developa.

dă-mi mie orice... orice nu e al meu.