„Plouă într-un sfârșit de noiembrie
Iar lacrimile dulci ale norilor bătrâni
Curg ca si-un val de cuvinte fără sens
Și fără sens mi-e rugaciunea amăruie.

Nu mai pot să plâng
Și norii mă ajută
Nu mai pot să traiesc suferind
Și doar poezia mă-ncântă.

Dar deși norii pleacă cu a lor bocet
Ca niște biete bătrâne suferinde
Eu nu plec,
Eu încă plâng amarnic și sec
Și de-un fir de ață încerc a mă prinde.”