Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Și am crezut că sunt o ființă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraș carbonifer,
Unde și-a găsit un ceferist și stă ascunsă
Într-o gară mică. Așa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înțelegi, doar tu nu mă trădezi
Și mă primești în fiecare an să-ți simt pântecul,
Să fiu parte din tine,
Iar când voi muri să mă așezați pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstruie.