MÃ-NEC ÎN DOR


Mă-nec în dorul tău și dacă ninge,
Îți spun că n-ai avut în suflet vară
Încât ca alte dăți s-o poți învinge,
Și nici destul cuvânt să-nceapă iară
Un nou semnal curat de sărbătoare.
Mă-nec din nou viran și nu pot plânge
Că nu-i în Someș loc să se strecoare
O lacrimă de-argint sau poate sânge
Nu e de-ajuns cât ai când visul moare.

Mă-nec din nou, subtil, pe la amiază
Că n-am destul durut când timpul doare
Și nici destul elan ce copiază
Un zbor ce-a fost cândva un gram de Soare
De care m-am atins ca o albină.
Mă-nec din nou și iar mă leg de viață
Cu-același zâmbet sec din rădăcină
Cu care-am câștigat o dimineață
Și-o zi întreagă de speranță plină.