Þi-am spus că oamenii trec prin tine
și că nici măcar nu se ating atomii.
Fiecare-și vede de drum: e era atingerii nesimțite.
Prin parc, pe stradă, la o terasă
Toți își beau cafeaua evitând contactul,
o lovitură ar fi chiar de dorit.
Și când merg și când aleargă
în umbre doar tăcerea se face auzită.
Pași sună în ecou: nimeni.
De câte ori cade sufletul,
sub incidența ochilor orbi de mâini?
Colaj în nonculori -
Tablă de șah plină de nebuni