ce urmă să îi dau calului meu?
ce pas să-l poarte pe cărare?
cum să-l strunesc? i-atât de greu
să-l mân să-nconjure o floare

cât de semeață este umbra lui
și cât de trist să stau în bezna sa
dând pinteni fiarei sau umblând haihui,
mă tot intreb cum te-aș putea salva?

cu tot jăraticul ce-am adunat
aș fi putut să-i dau o altă față
dar norii printre care am zburdat
mi-au poleit calul cu ceață

înveșmântat în negura ce o poartă
nu l-ai putut zări-n obscura înserare
ai fi aflat din a lui soartă
că-și duce umbra de la soare

și chiar de-ar fi negru sau sur,
c-o noapte-adâncă de s-ar însoți,
va merge-ntruna aruncând în jur,
din ochi de stele, zorile de zi

și-oriunde l-aș mâna să pască,
chiar de pământul ar fi plat,
el tot mereu o sa pornească
spre floarea cu gust minunat.