Foame de hrană și foame de vorbe,
Hrană de vorbe și foame de foame...

Scurse de pe geamuri clar-obscure,
De pe maini pătate și prea vinovate
Se-mperecheaza pe-asfaltul fierbinte și el de prea mult...
Câte-o siluetă difuză se oglindește-n privirea lor
Și poate-și lasă abuziv amprenta pe-ale lor chipuri.
Apa, sânge, foame, iubire, cate ceva din fiecare-n toate.
Unele triste, altele mult prea prea
Își mai arcuiesc câte o amintire
Pe-un cer mult prea gri, dar nu prea.
Atât de multe și toate-ntre ele,
Și-atât de singure...

E-așa o foame...
Cu toatele o simt,
Contemplându-și densitatea
În umbra sufletelor lor.

E mult prea crudă foame...