Azi mă dezic de mine și de lume,
căci îmi repugnă tot ce e uman,
mă cuibăresc în umbra crucii tale,
departe de infernul meu urban.

Iti pipăi urma și abandonată,
mă-ntind pe lutul galben
ca pe-un pat,
și-ascult cu sfiiciunea de-altădată:
în picuri molcomi,florile cum cad.

Te chem în gand,căci nu mai am cuvinte,
încerc să plâng,dar plânsul l-am uitat,
mă împresoară glasul tău cuminte,
mă cere lutul ars și însetat.

Cad flori de vișin pe mormântul tău,
acoperind destinul meu tăcut,
Azi m-am dezis de tot ce-nseamnă eu
și-această despărțire m-a durut!

De-acum sunt Tu ,legată pe vecie
de flori de vișin și de glas de lut,
se oglindește în zădărnicie
o lume care ieri nu m-a mai vrut...