...nu se văd
doar dacă te uiți prea de sus
ori prea de departe
chiar dacă niște mecanisme intime
unice stranii
încearcă să le ascundă mereu
ca pe niște lucruri rușinoase

privirile evadează de fapt prin ele
de acolo de unde
totul seamănă destul de des a închisoare
și atunci când refulez
ori evadez (acea evadare)
tot pe acolo îmi iese sufletul
nefiind posibilă o altă cale

bariera este așadar relativă
chiar dacă facem tot posibilul se pare
să credem că este mai mult decâ atât
ca și cum turnurile acestea ideale de fildeș
ar putea servi altcuiva decât Înstrăinării înseși
decât singurătății
o boală de care oricum suferim
mai ale iarna
când încep să se închidă pe rând ușile și ferestrele
și devenim cu încetul mai altfel
mai blânzi
și începe să nu mai aibă importanță
dacă soarele mai este sau nu
o mare sobă...