gonesc
cu treizeci de sfârșituri de primăveri în spate
privesc în oglinda retrovizoare și văd
lumina ce au lăsat-o în urmă prietenii
furi ai unor tărâmuri mai civilizate
eu am rămas pe baricadele acestea și simt
în tribunalul minții ne cazuri
drept sprijin am o lanternă alimentată atomic
să pot miji prin întuneric

toamna mi se lasă pe ochi
și în frunză zăresc
de toamnă nerv, uri la tot pasul