dau un val pentru puțină viață

timpul mut
se plimbă prin corpul meu căutând uși albe
zvâcnește pragul
de fericire și de dor sperând ca tălpile unei secunde
să-l atingă
dar
amurgul se așterne
cu vânt
și ploaie
cu iarnă
și cenușă
peste goana mea din apus
vrând să mai țin viața de mână
am uitat că ochii-mi sunt cu pământ
iar la capătul podului
m-a legat întâmplarea de picioare
cine are de dat
puțină viață la schimb?
doar valul cuprins de cer
știe secretul timpului mut
și-atunci
fruntea sărută trecător
ultimul pas făcut cu tălpile goale
peste trupul dezgolit în fața furtunilor

11 august 2011