Cum îmi caut singur noaptea,
Și ea mă caută cu toate,
Așa rămân eu claritatea,
Iar ele doar cuvântul"poate".

Din tot ce mai am acum,
Ea mi-a ramas o întrebare,
La care sincer nu am cum,
Să răspund fără mirare.

Din romane așa goală,
A mai rămas o ciornă doar,
Sângerândă de cerneală,
Și uitată în sertar.

Din epopeea nopții noastre,
A mai rămas un gând de dor,
Un vers al mărilor albastre,
Ce ne-au purtat în briza lor.