pământul meu nu e rotund
în cădere
s-a ghemuit speriat într-o lacrimă
și îmi cere
să-i răspund

nu spun nimic
privesc prin el
departe
poate că viitorul e un copil
purtându-ne pe fiecare-n parte
într-un plic

apoi
doar Dumnezeu știind
ziua și ceasul
se întâmplă
ca acel copil să-ndrepte pasul
înspre noi

se face liniște
e-atât bine
desprins de propriul bulgăr de pământ
să poți dormi
oricât
doar tu cu tine