S-a nascut aici, pe patul de spital,
In Romania trista si-n haosul banal,
A vrut cu orice pret sa creada-n a lui sansa,
Cu bune si cu rele a vrut ca sa traiasca.

Avea doar patru ani, era tare bolnav,
Parintii lui sarmani doar prin spital stateau,
Dar Dumnezeu a fost cu ei, nu i-a lasat din maini,
Copilul cel bolnav, acum si-a revenit.

Crescuse mult micutul, la scoala se ducea,
Vroia sa-nvete mult, dar nu prea reusea,
Parintii lui saraci nu il mai sprijineau
Si toti colegii lui la spate il radeau.

Cu greu trecuse prin scoala si liceu,
Sarac lipit asa, prieteni nu avea,
Cu sufletul amar si ochii uzi mereu,
Nu a putut sa-si piarda credinta-n Dumnezeu.

Avea aproape douazeci de ani
Si a ales sa plece departe de parinti,
S-a dus ca sa munceasca pentru o paine amara,
Departe de-a lui tara, prin lumea rea de afara.

Trecusera doi ani de cand era plecat,
In tara la parinti, vreun semn nu a mai dat,
Dar intr-o zi ploioasa, scrisoare ei primii,
Ca fiul lor cel drag, murise ieri pe zi.

Parintii suparati n-aveau ce sa mai faca,
Isi regretau amarul si soarta blestemata,
Saraci in a lor tara, ei au trait mereu,
Cu sufletul distrus si fara nici un leu.