Ai vrut să-ți bei jumătatea într-un pahar cu apă.
Era mai acră decât o lămâie.
Tot era bine, alții beau și ouă clocite
spre-a-și cânta, printre felii de viață obosite, amarurile.

Sigur, nu a fost o transformare așa rapidă.
Până să devină cântec deplin,
a trebuit să mai tragi și de alte coarde,
să diversifici puțin partitura.

Culmea, unele simpatizau cu sunete joase,
tu preferai să vezi mișcarea buzelor,
sătul de falsete.

În cele din urmă,
aveai să te întorci la acritură.
Paharul era gol.
Toate moleculele difuzaseră în cântec.