Amiază lunecoasă ce stă să se răstoarne
În ceasurile zilei, lungi clipe de pripas,
Când Dumnezeu adulmecă lichidul gras
Stors pânzelor luminii zdrelite prin lucarne,

Ce ape-nșelătoare sub orizonturi tremuri
Când tragedia-și scoate în piețe amploaiații,
Bufonii explodează sub ceruri în ovații
Și mamele-și ridică pruncuții înspre vremuri,

De se încearcă să se găsească-un glas
Cu aripi, nevăzut ca unică sămânță,
Pân' va fi el acela, un tunet care-anunță
Că se împarte lumii ce-a fost din ce-a rămas.