De-ar fi să cred că veșnicia
E fără lacrimă și sânge,
Aș duce vântului trufia
Din calea mea, să poată strânge
Apocaliptica-ți privire.
De-ar fi să cred că pot învinge
Destinul codrului subțire,
De frunza lui m-aș tot atinge
Și m-aș spăla în roua-i deasă
Când zorii vin ca o minune
Și-ncet, de-asupra lui se lasă.
De-ar fi să cred că pot apune
Doar cu o clipă mai devreme
Decât consideră pământul,
Aș da privirilor să cheme
Răsplata care-o cere gândul
Și m-aș înscrie mai în spate
De ușile desperecheate,
Să simt lumina cum se zbate
Prin mii de căi întortocheate.