Dispare globul fără amânare,
plutesc pe drumuri cioburi cristaline,
pe veștile aproapelui de tine
am praf de cronici extraordinare.

Fixat în gheață, roi de balerine
îmi calcă zborul prins de aripioare,
simt lumea-ncet în spate cum dispare
și-un somn gigant mă trage către sine.

Cum piersică de trecere-n zăbavă
e-n coapsa ta, cu puf-medicament,
mă pierd ușor, zeiță scandinavă,

și-ntr-un fiord, cumva adiacent,
visez bolnav că-i barba mea de lavă
rămasă-n pielea ta, ca-n pergament.