Vălul mi se dezgheață ,
Îmi picură pe genele coborâte ;
Cred că înăuntrul meu
Își face cuib o inimă nomadă .
Cămașa de forță îi este cămin
Sărmanului al cărui piept a golit
Pentru că încep să simt
Și simt că îmi pierd judecata .

Blestemată inima ,
Mă trezești
Ca să adorm în altă comă
Căci un cheag de minți oarbe
Îmi strivește glanda hipofiză
Iar arterele se încurcă voit
Într-un nod negru ,
Doliu pentru artă și Oameni.
Mă voi farda și eu cu întuneric
Și voi îmbrăca pământul greu.

Inimă clandestină ,
Te invit să îți continui drumul ;
Caută alt piept ,
Al meu putrezește.