Singur, singur
Vântul dezmiardă-n tăcere copacii
Distante, lumini pâlpâiesc
Spre cer aș țâșni, de-ar pieri aracii
Ce țin cerul departe și eu să nu cresc
Din trupul nesigur.

Desigur, desigur
O lume absurdă ce trece domol
Și-ampută în mii de obscene felii
Ce-și leagănă brațul scheletic și gol
Crescând din fantasme , înfruntând anemii
Și pierzând, desigur

Și vine, și vine
Spărgând printre nori, iscând între gene
Prin fum de țigară, regret de amurg
O rază de soare cu iz de cărbune