Amurg de toamnă, ostenite raze
Se risipesc hoinar prin vii bătrâne;
O palidă-nserare printre frunze
Se-așează trist peste cetatea din ruine.

Se șterg nuanțele sub cerul sângeriu,
Se-aprind gutuii de atâta așteptare,
Iar din nisipul anotimpului pustiu
Se-aștern cărări între gutui și felinare.


Și timpul dezgolit până la ramuri
Își tremură secundele prelung
Încât, uitând masura dintre toamne
Printre văzduhuri moarte aș putea să mă arunc.